Copacul în culorile toamnei- activitate practică
Rosca Mihaela Cristina
Copacul în culorile toamnei- activitate practică
Toamna este anotimpul cel mai frumos din punct de vedere al culorilor pe care le putem vedea în natură. Chiar dacă e pandemie și acest lucru ne-a redus activitatea fizică la clasă cu preșcolarii, noi tot a desfășurat activități cu aceștia, în aceeași manieră ca la grădiniță, numai că prin intermediul tehnologiei.
Activitatea prezentată se intitulează „Copacul în culorile toamnei” și a implicat mai multe tehnici de lucru, dintre care enumerăm: ruperea hârtiei, mototolirea hârtiei, decupaj lipire. Copiii au avut la îndemână următoarele materiale de lucru: carton alb, carton maro, hârtie gofrată galbenă, orange, roșie, creion, foarfece, lipici solid/aracet. Cu ajutorul mâinii, pe care au așezat-o pe suprafața cartonului roșu, au realizat un contur, acesta reprezentând trunchiul și ramurile copacului. Acesta se lipește pe coala albă de carton A4. Din hârtia gofrată se rup bucăți mici, care se mototolesc, iar „bobițele” rezultate se lipesc atât pe crenguțe, cât și la baza copăcelului.
Related Posts:
Om de zăpadă- aplicație practică
Iarna avem parte de multe jocuri în natură. De aceea am decis să transpunem unul dintre jocurile noastre într-o activitate practică,...
Bomboana gigant- aplicație practică
Cu toții îl așteptăm cu nerăbdare pe Moș Crăciun, în special cei mici. Pentru a face așteptarea mai plăcută și mai frumoasă,...
Legume timpurii- ridichea (activitate practică)
Primăvara, anotimpul renașterii, al bucuriei și al căldurii, anotimpul care ne aduce din nou verdele mult așteptat, mugurii de pe...
Morcovelul haios- activitate practică
Fiindcă la activitatea matematică am abordat tema legată de grosimea obiectelor și ordonarea morcovilor de la cel mai mic la cel mai...
Coș cu legume- activitate practică
Legumele joacă un rol important în alimentația noastră, lucru ce trebuie insuflat copiilor încă de la vârsta preșcolarității....
Curcubeul vesel- activitate practică
Venirea primăverii este prilej de bucurie pentru toți copiii, din întreaga lume. Culorile pe care aceasta ni le aduce odată cu înmugurirea...
Narcise- activitate practică
Florile de primăvară ne învăluie cu parfumul și culorile lor, atât pe noi cei mari, cât și pe cei mici. An de an desfășurăm...
Stropitoarea- activitate practică
Fiindcă am discutat despre florile de primăvară și importanța pe care o are îngrijirea corespunzătoare a acestora- plantare, curățare,...
Hojas de Práctica
Estimular los sentidos de tus alumnos no sólo es divertido, sino una apuesta por su desarrollo cognitivo y emocional. No olvides que los...