Morcovelul haios- activitate practică

Rosca Mihaela Cristina
Morcovelul haios- activitate practică

Morcovelul haios- activitate practică

Fiindcă la activitatea matematică am abordat tema legată de grosimea obiectelor și ordonarea morcovilor de la cel mai mic la cel mai gros și invers, copilașii și-au exprimat dorința de a realiza câte un morcovel din carton, cu care să se poată juca. Așadar, am realizat pentru început șablonul, folosind o foaie de carton alb. Următorul pas a fost de a desena fiecărui copil pe o coală de carton portocalie, conturul șablonului realizat anterior. Apoi, pe o bucată de carton verde, am realizat conturul frunzelor. Fiecare copil a avut de decupat pe contur bucata de carton portocalie, din care va rezulta morcovul (rădăcina) și frunzele, de pe cartonul verde. După decuparea tuturor elementelor, copilașii au avut de ondulat cartonul și de a-i da forma unui con, căruia i-au atașat frunzele și ochișorii. Fiecare și-a personalizat morcovelul cu o guriță, așa cum au simțit în momentul respectiv.

Related Posts:

Copacul în culorile toamnei- activitate practicăCopacul în culorile toamnei- activitate practică Toamna este anotimpul cel mai frumos din punct de vedere al culorilor pe care le putem vedea în natură. Chiar dacă e pandemie și...

Om de zăpadă- aplicație practicăOm de zăpadă- aplicație practică Iarna avem parte de multe jocuri în natură. De aceea am decis să transpunem unul dintre jocurile noastre într-o activitate practică,...

Bomboana gigant- aplicație practicăBomboana gigant- aplicație practică Cu toții îl așteptăm cu nerăbdare pe Moș Crăciun, în special cei mici. Pentru a face așteptarea mai plăcută și mai frumoasă,...

Themes:
Author:
Morcovelul haios- activitate practică
April 11, 2021
0Vote! Vote!
Comments:
Comments: 1.
Register to view comments